Într-o zi obișnuită de lucru în cabinet, după o ședință aparent simplă de Terapie Bowen, un client s-a ridicat de pe masă, m-a privit puțin mirat și mi-a zis, cu o voce liniștită și ușor nesigură: „Parcă plutesc. Nu știu ce s-a întâmplat, dar e ca și cum corpul meu s-a desprins de greutate.” M-a făcut să zâmbesc. Nu era prima oară când auzeam asta. Și nici nu avea să fie ultima.
Genul acesta de reacție – „senzația că plutești”, că te-ai ușurat, că parcă te-ai deconectat de tot ce era apăsător – apare des în terapia Bowen, dar pentru cineva care nu a mai trecut prin această experiență poate părea confuză sau chiar stranie. De fapt, e un semn că ceva profund s-a activat în interiorul corpului, o dovadă că sistemul nervos a primit informația blândă și clară pe care am transmis-o prin mișcările Bowen și a început reorganizarea.
Terapia Bowen nu forțează nimic. Nu impune, nu zdruncină, nu bruiază corpul cu presiuni sau manipulări agresive. Dimpotrivă – îi oferă exact spațiul de care are nevoie ca să repornească procesele naturale de reglare și echilibrare. Iar „plutirea” aceea nu e nimic mistic sau poetic. Este, în realitate, o reacție fiziologică foarte clară: activarea sistemului nervos parasimpatic – cel responsabil cu vindecarea, digestia, calmarea și restabilirea echilibrului interior.
Ce înseamnă, mai exact, asta? În lumea în care trăim, cei mai mulți dintre noi funcționează aproape constant pe pilot automat, într-o stare de alertă, cu sistemul nervos simpatic mereu activ – ceea ce înseamnă că suntem în „luptă sau fugi”, chiar și atunci când stăm. Mușchii sunt încordați, respirația e superficială, digestia e afectată, somnul e agitat, iar mintea e într-o continuă rulare a gândurilor.
Ei bine, în timpul unei ședințe Bowen, printr-un set de mișcări precise și prin pauzele dintre ele – acele momente de liniște care sunt la fel de importante ca intervențiile propriu-zise – transmitem către creier informații care îl determină să iasă din starea de stres. Și în acel moment, pentru prima dată după mult timp, corpul „intră pe altă frecvență”. Respirația devine mai profundă. Mușchii cedează tensiunea. Mintea se calmează. Și da, uneori se simte exact așa: ca și cum ai pluti.
Am avut clienți care au descris starea aceasta ca o ușurare completă. Alții au spus că parcă nu mai simt greutatea corpului pe masă. Unii au început să lăcrimeze fără motiv, dintr-un loc profund, interior, unde nu mai ajunseseră de mult. Alții au spus doar: „Nu știu ce ai făcut, dar m-am simțit în siguranță.” Și în toate aceste cazuri, răspunsul este același: corpul a început să își permită să se vindece.
Pentru terapeuții la început de drum, este esențial să înțeleagă că aceste reacții nu sunt întâmplătoare. Ele nu trebuie minimizate, nici explicate într-un mod rigid sau mecanic. E nevoie de încredere în ceea ce facem, în înțelepciunea corpului și în forța blândeții. De multe ori, nu e nevoie să facem mult – ci să facem cu prezență și intenție clară. Restul îl face corpul, în ritmul său.
Și dacă te întrebi ce să spui unui client care te privește mirat după ce „a plutit” într-o stare profundă de relaxare, spune-i exact ce știe deja corpul lui: că e un semn bun, că e în regulă, că ceea ce a simțit e o reacție firească și că acest început de echilibru va continua și în orele sau zilele ce urmează.
Adevărata valoare a terapiei Bowen nu stă doar în mișcările pe care le învățăm, ci în capacitatea noastră de a fi acolo, prezenți, conectați, conștienți de ceea ce se întâmplă în fața noastră. Iar când un client ne spune că „simte că plutește”, nu e vorba doar de o reacție fizică – ci de o mărturie tăcută că în interiorul lui, ceva s-a așezat. Și din acel loc începe vindecarea adevărată.