Poate că și ție ți s-a întâmplat – ai avut un client care vine și îți spune că de câteva luni bune simte furnicături în mâini, că parcă i se „taie” degetele, sau că uneori nu mai are putere să țină ceva în mână. A fost la investigații, poate și-a făcut un RMN cervical, poate a primit un diagnostic vag: „poate e de la coloană, poate e o compresie nervoasă, poate e stres, poate trece cu odihnă”. Și nu trece.
În realitate, corpul ne vorbește în feluri foarte subtile, dar și foarte inteligente. Iar ceea ce am observat în toți anii de lucru este că amorțeala – mai ales în mâini – nu e doar o „problemă locală”, ci uneori o reacție sistemică. E un semnal că ceva undeva pe traseul nervos, fascial sau chiar emoțional, s-a blocat. Că tensiunea s-a așezat într-un loc în care corpul a simțit că poate să o țină fără să strige… până când începe să strige.
Am avut o clientă care lucra mult la birou, dar nu despre postura greșită am vorbit prima dată, ci despre faptul că, de fiecare dată când intra într-o stare de stres, simțea că i se contractă pieptul și brațele deveneau „grele”. Nu a legat acea reacție de nimic concret. Dar când am lucrat împreună, cu răbdare, am descoperit că acea senzație de amorțeală în mâini era modul în care corpul ei „păstra” tensiunea de la nivelul cervical, de la diafragmă și chiar din zona mandibulei. Pentru că da, sistemul nervos are trasee lungi, dar și o memorie incredibilă.
Terapia Bowen nu vine să corecteze cu forța, ci vine să întrebe blând. Iar corpul, când simte că este ascultat, începe să dea răspunsuri. Uneori, după prima ședință, acea amorțeală se transformă în căldură. Alteori, apare o relaxare profundă care pare că „desface” ceva din interior. Și mai sunt cazuri în care nimic nu se schimbă la nivelul mâinilor, dar clientul vine și spune: „Nu mai strâng din maxilar când dorm”, „Nu mai simt tensiunea aceea din umeri”. Și, după câteva sesiuni, degetele parcă „uită” să mai amorțească. Asta e puterea corpului când îi dai spațiu și timp să se reorganizeze.
Îmi place să spun că terapia Bowen nu lucrează doar cu mușchi și nervi, ci și cu răbdarea. Cu răbdarea terapeutului de a nu grăbi procesul și cu răbdarea clientului de a se asculta din nou, fără presiunea unui rezultat imediat. Când amorțeala persistă, poate că nu e o problemă de tratat punctual, ci o poveste de descoperit. Iar Bowen are darul acesta – de a „traduce” tăcerile corpului în semnale de vindecare.
Dacă ești terapeut la început de drum și ai întâlnit astfel de cazuri, te încurajez să nu te oprești la simptome. Întreabă-te ce se întâmplă în restul corpului, ce alte semnale mai dă sistemul nervos, unde s-au strâns emoții sau frici. Pentru că răspunsul, de multe ori, nu e unde ne așteptăm. Dar este acolo. Și merită să îl căutăm împreună.
Dorești să continuăm cu următorul articol din listă?