Sunt momente în care, oricât ai lucra pe spate, pe umeri sau pe gât, corpul pare că nu vrea să cedeze. Clientul stă pe masă, respiră greu, iar tu simți că, deși totul pare în regulă la suprafață, undeva în profunzime ceva ține totul blocat. De-a lungul anilor am întâlnit des această situație și, de fiecare dată când am avut răbdarea să ascult ce spune corpul, răspunsul m-a dus în același loc: către psoas, mușchiul care leagă partea superioară a corpului de cea inferioară, dar și mintea de emoție.
Psoasul este un mușchi fascinant prin complexitatea lui. E implicat în mers, în postura generală și în stabilizarea coloanei lombare, dar mai ales este direct conectat cu diafragma și, prin aceasta, cu respirația. În perioadele de stres, când corpul activează permanent mecanismul de supraviețuire, psoasul rămâne tensionat, ca și cum ar fi pregătit oricând să fugă sau să se apere. Ceea ce la început este doar o reacție firească la stres, în timp devine o stare cronică de tensiune care afectează întreaga structură corporală.
Îmi amintesc un client care mi-a spus la prima ședință: „Sorin, nu pot să mă relaxez nici când dorm. Simt că tot timpul sunt încordat, chiar și fără motiv.” Nu era genul de om care se plânge ușor. Muncea mult, era rațional, atent la detalii, dar corpul lui trăda o oboseală profundă. Când am început să lucrez în zona abdominală inferioară, am simțit imediat cum țesuturile nu se mișcau liber, parcă erau lipite între ele. Nu am grăbit procesul, pentru că atunci când lucrezi pe psoas trebuie să ai răbdare și finețe, altfel corpul se apără. Cu fiecare mișcare lentă, cu fiecare atingere conștientă, am simțit cum rezistența începe să scadă, iar respirația lui s-a schimbat.
Ceea ce s-a întâmplat nu a fost doar o eliberare musculară, ci o resetare profundă a sistemului nervos. Psoasul are legături directe cu nervul vag și cu diafragma, iar atunci când această zonă este eliberată, corpul trece natural din starea de alertă în cea de refacere. După ședință, clientul a spus ceva care mi-a rămas în minte: „E prima dată după mult timp când simt că pot respira complet.” Acea propoziție spunea totul. Corpul începuse, în sfârșit, să se simtă în siguranță.
De-a lungul formărilor de la SpringLife Academy, le repet cursanților că psoasul nu trebuie privit doar ca un mușchi, ci ca un barometru al echilibrului interior. El reacționează la stres, la oboseală, la frustrare, la teamă, dar și la lipsa mișcării. Când îl înțelegi, când înveți să îl simți și să îl asculți, începi să vezi corpul altfel. Nu ca pe o succesiune de segmente care trebuie „reparate”, ci ca pe un întreg viu, inteligent, care comunică în permanență.
În terapie, psoasul îți arată cât de multă încredere are corpul în tine. Dacă simți că se opune, nu e pentru că greșești, ci pentru că acel corp nu e încă pregătit să lase controlul. Aici intervine arta terapeutului, să nu forțeze, ci să creeze un spațiu de siguranță în care eliberarea să se producă natural.
Mulți cred că relaxarea înseamnă doar mușchi moi și respirație adâncă. În realitate, relaxarea adevărată apare abia când sistemul nervos înțelege că nu mai trebuie să se apere. Iar lucrul pe psoas este una dintre cele mai eficiente căi pentru a ajunge acolo.
Dacă ești terapeut sau student la masaj și vrei să înveți cum să recunoști aceste tipare subtile, cum să observi înainte să intervii și cum să abordezi corpul cu răbdare și încredere, te invit să descoperi Învață să lucrezi pe 114 mușchi – 100% online. Acolo nu învățăm doar tehnici, ci și cum să gândim ca terapeuți, cum să ascultăm corpul și cum să lucrăm în profunzime, cu empatie și înțelegere.