Mi s-a întâmplat de multe ori, după ce termin o ședință de terapie Bowen, ca persoana de pe masă să se ridice ușor confuză, cu o privire parcă pierdută în gânduri, și să îmi spună: „Nu știu ce mi-ai făcut, dar parcă sunt mai obosit decât atunci când am venit.” Și atunci zâmbesc, pentru că știu ce urmează, știu că acea oboseală aparent ciudată este de fapt începutul unui proces profund de reglare și echilibrare care se declanșează în corp chiar din primele minute după ședință.
De multe ori ne așteptăm ca rezultatele să vină imediat sub formă de energie, de ușurare instantă, de „wow” vizibil și clar. Dar adevărul este că organismul nu funcționează ca un comutator pe care îl apăsăm și brusc totul se schimbă. Procesul de vindecare – cel autentic, cel care vine din profunzimea sistemului nervos și nu doar de la suprafață – începe adesea cu o stare de resetare, iar acea stare poate fi percepută inițial ca o oboseală neobișnuită, un soi de letargie sau chiar nevoia de a te retrage, de a sta liniștit, de a nu face nimic.
Și asta nu înseamnă că ceva e în neregulă. Dimpotrivă.
Terapia Bowen acționează într-un mod extrem de subtil, dar precis, stimulând corpul exact atât cât are nevoie pentru a se repoziționa în interiorul lui, pentru a-și recalibra tensiunile și pentru a declanșa acel răspuns natural de autoreglare care, în stările de stres cronic sau dezechilibru, stă adesea adormit sau suprasolicitat. Când începi să scoți corpul din starea de alertă permanentă – fie ea fizică, emoțională sau chimică – e nevoie de timp ca sistemul să se reorienteze, ca și cum ar trebui să-și amintească cum e să funcționeze în parametri firești.
Și, de cele mai multe ori, asta începe cu o oprire.
Oboseala de după prima ședință nu este o slăbiciune, nu este un efect advers și cu siguranță nu este un semn că „nu a funcționat”. Este, mai curând, semnul că sistemul nervos a trecut într-o stare parasimpatică – adică în acea stare în care corpul începe cu adevărat să se regenereze, să digere nu doar mâncarea, ci și emoțiile, să repare țesuturile și să elimine tensiunile acumulate în timp. E ca și cum organismul ar spune: „În sfârșit pot să respir. În sfârșit pot să mă ocup de mine.”
Știu că trăim într-o cultură a eficienței rapide, în care ni se pare că dacă nu simțim imediat un boost de energie, înseamnă că nu s-a întâmplat nimic. Dar tocmai în tăcerea aceea, în moleșeala aceea care te cuprinde uneori după Bowen, e ascunsă o restructurare profundă – iar dacă ai răbdare și îți permiți să o trăiești fără să o judeci, ai să vezi că zilele următoare vin cu claritate, cu somn mai bun, cu o senzație de așezare interioară pe care nu ți-o poți explica, dar pe care o simți în fiecare respirație.
Îi sfătuiesc pe cursanții mei și pe clienți să nu grăbească acest proces. Dacă simți nevoia să te odihnești, odihnește-te. Dacă simți că vrei să bei mai multă apă, bea apă. Dacă parcă vrei să stai singur cu tine, stai. Nu trebuie să faci nimic în plus decât să îți asculți corpul. El deja a pornit pe drumul vindecării.
Și poate, data viitoare când cineva îți spune că „s-a simțit obosit” după o ședință de terapie Bowen, în loc să te îngrijorezi sau să te îndoiești de ce ai făcut, ai putea să zâmbești în sinea ta și să-ți spui că e exact acolo unde trebuie să fie. Pentru că înainte de orice schimbare vizibilă, corpul are nevoie de liniște. Iar Bowen exact asta oferă – un spațiu sigur în care organismul își amintește cine este și cum poate să se vindece.