De multe ori, atunci când un client intră în cabinet și îți spune că nu mai poate ridica brațul sau că simte o durere adâncă, „ascunsă” în umăr, știu deja unde să privesc: în interiorul omoplatului, acolo unde trăiește un mușchi pe care puțini terapeuți îl abordează cu adevărat, subscapularul. Este genul acela de mușchi care nu atrage atenția prin poziție sau volum, dar care deține o putere enormă asupra felului în care corpul își poate mișca brațul liber.
Ceea ce îmi place să le spun cursanților mei este că, dacă vrei să înțelegi umărul, trebuie să înveți să asculți subscapularul. El nu vorbește tare, ci șoptește. Se contractă lent, rămâne încordat ani de zile fără să provoace durere acută, iar când, într-un final, omul ajunge în punctul în care nu-și mai poate ridica brațul, de fapt el îți arată rezultatul a sute de adaptări pe care corpul le-a făcut în tăcere.
Subscapularul este un mușchi profund, situat pe fața internă a omoplatului, care se prinde pe humerus și participă la rotația internă a brațului. Pe scurt, el menține stabilitatea întregii articulații glenohumerale. Însă atunci când postura este dezechilibrată, când omul petrece ani întregi cu umerii ușor aduși în față sau cu un umăr dominant în activitățile zilnice, acest mușchi devine încordat și lipit de fascia din jur. Corpul începe să compenseze, iar tensiunea se răspândește în lanț de la torace, la gât, la zona scapulară.
Am avut o pacientă care lucra ca designer și stătea zilnic câte opt ore la calculator. Se plângea de o durere constantă în spatele umărului drept, o durere care se accentua seara și care, deși părea localizată acolo, își avea originea mai adâncă. Când am început să lucrez pe zona subscapulară, am simțit țesutul dens, parcă lipit. Am mers lent, cu respect, urmărind respirația și lăsând corpul să decidă cât poate elibera în acel moment. După câteva minute, clienta a oftat profund și mi-a spus: „Simt că am mai mult aer.” În realitate, nu doar mușchiul se relaxase, ci întreaga ei respirație devenise liberă.
Subscapularul e ca un profesor care îți cere răbdare. Nu se lasă convins prin forță, ci doar prin prezență. Când lucrezi acolo, în profunzimea lui, e ca și cum ai pătrunde într-un spațiu care nu acceptă graba. Dacă apeși prea tare, corpul se apără. Dacă forțezi, se blochează. Dar dacă rămâi calm, dacă îți sincronizezi mișcarea cu respirația celui de pe masă, vei simți acel moment subtil în care țesutul se predă și energia începe să curgă din nou.
Ceea ce e fascinant este că eliberarea acestui mușchi nu are efecte doar locale. După o sesiune bine condusă, observi cum clientul își schimbă întreaga postură. Brațul se așază altfel, scapula se mișcă liber, iar respirația capătă amplitudine. Sunt reacții care nu pot fi măsurate strict anatomic, dar care spun clar că sistemul fascial s-a reorganizat și corpul a recăpătat încrederea în mișcare.
Îi învăț mereu pe terapeuți că o astfel de intervenție nu înseamnă doar să „relaxezi un mușchi”. Înseamnă să restabilești o relație. Subscapularul este, într-un fel, un barometru al felului în care o persoană gestionează controlul. Mulți dintre cei care au tensiuni aici sunt oameni perfecționiști, care nu știu să lase lucrurile să curgă. Când mușchiul se relaxează, de multe ori se relaxează și mintea.
De aceea, la SpringLife Academy, când predau terapia fascială sau modulele de lucru pe centurile scapulare, pun accent pe calitatea atenției, nu doar pe tehnică. Le spun cursanților să nu caute rezultatul imediat, ci să observe procesul. Să lase țesutul să le spună povestea și să intervină doar atât cât este necesar.
Pentru mine, subscapularul e un loc în care înveți smerenia ca terapeut. E un test al răbdării și al sensibilității tale. Îți arată că nu tot ce e blocat se rezolvă prin presiune și că, uneori, cea mai mare transformare apare atunci când creezi spațiu pentru ca organismul să-și amintească singur cum să se miște.
Dacă simți că vrei să aprofundezi aceste lucruri, dacă vrei să înveți să recunoști în profunzime legăturile dintre fascie, emoție și mișcare, te invit să explorezi programele noastre de mentorat de la SpringLife Academy.
Acolo înveți nu doar tehnici, ci un mod de a privi corpul cu respect, blândețe și inteligență.
Pentru că, așa cum îmi place să le spun tuturor cursanților, corpul nu se deschide atunci când îl forțezi, ci atunci când îl asculți.
