Am avut de multe ori clienți care veneau la reflexoterapie cu speranța că în câteva ședințe se vor simți mult mai bine. Fie aveau dureri în zona lombară, fie o stare de oboseală cronică, poate și niște tulburări digestive sau un disconfort general greu de explicat în cuvinte. Și începeam terapia cu toată încrederea, aplicam presiunile cunoscute pe punctele reflexe, știind cât de puternic poate răspunde corpul prin acest canal subtil. Dar, după 2-3 ședințe, simțeam că ceva nu se leagă. Parcă răspunsul corpului nu era pe măsura așteptărilor. Clientul spunea că se simte ok, dar nu era acel „wow” pe care îl așteptam, nu era acea schimbare evidentă pe care o vezi cu ochiul liber și o simți în tonul vocii.
Așa am început să învăț, de-a lungul anilor, că uneori ceea ce pare a fi o lipsă de eficiență a terapiei nu înseamnă că reflexoterapia „nu funcționează”, ci că nu e momentul potrivit sau că traseul durerii trece prin alte straturi care trebuie întâi abordate.
Un exemplu pe care l-am tot întâlnit în cabinet și despre care cred că se vorbește mult prea puțin este tensiunea profundă din zona mușchiului iliopsoas. Este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți mușchi posturali, dar și unul dintre cei mai „tăcuți” – nu se face auzit prin durere directă decât când este extrem de tensionat. În schimb, acționează ca o frână ascunsă în fundal, care afectează mobilitatea, respirația profundă, poziția bazinului și chiar starea generală de energie.
Iliopsoasul este legătura dintre trunchi și membrele inferioare, și în același timp este unul dintre locurile cele mai sensibile la stres emoțional. Unii îl numesc chiar „mușchiul sufletului”, tocmai pentru că acumulează traume, frici, tensiuni nespuse. Când acest mușchi este încordat, apare o stare de agitație internă, o senzație de neliniște, de tensiune în abdomenul inferior, care poate influența digestia, postura și chiar capacitatea de relaxare în timpul terapiei.
Și atunci, îți dai seama că oricât de bine ți-ai face tu treaba ca reflexoterapeut, dacă picioarele clientului sunt într-o tensiune continuă generată de un psoas blocat, e ca și cum ai bate la o ușă încuiată. Corpul nu se relaxează complet, nu lasă informația să circule, nu permite reechilibrarea energetică pentru că există o frână în sistem.
Am început să îmi pun întrebări. Ce ar fi dacă, înainte de a aplica reflexoterapia, aș lucra puțin pe zona bazinului, pe diafragmă, poate chiar pe linia fascială profundă? Ce ar fi dacă aș încerca să aduc mai întâi o eliberare în psoas, cu tehnici blânde – de tip miofascial sau chiar cu o abordare din terapia Bowen?
Și lucrurile s-au schimbat. În momentul în care reușeam să relaxez acel nucleu adânc de tensiune, reflexoterapia începea să aibă un efect mult mai vizibil. Parcă toate acele puncte de pe talpă deveneau brusc mai receptive, clientul respira altfel, corpul începea să „curgă” din nou. Și exact în acel moment înțelegi cât de important este să vezi terapia ca pe un dans între niveluri, nu ca pe o intervenție izolată.
Adevărul este că nu întotdeauna cauza este acolo unde doare, și nu întotdeauna soluția vine din protocolul pe care l-ai învățat la curs. Trebuie să înveți să citești corpul dincolo de ce spune clientul, dincolo de ce spune manualul, dincolo de reflexul tău de a merge direct pe zona reclamată.
Am simțit să scriu acest articol pentru toți colegii mei terapeuți care poate s-au simțit uneori frustrați când o terapie nu a dat rezultatul așteptat. Nu pentru că nu au aplicat-o corect, ci pentru că poate corpul pacientului avea o nevoie mai profundă, o tensiune care bloca răspunsul.
Iliopsoasul este o zonă pe care trebuie să o cunoști, să o simți cu răbdare, să o abordezi cu respect. E sensibilă, da, dar dacă reușești să lucrezi acolo cu blândețe, ai șanse mari să deschizi o cale de eliberare nu doar fizică, ci și emoțională.
Dacă ești terapeut la început de drum sau ești deja practician și ai simțit că uneori terapiile tale „nu mai funcționează ca înainte”, poate e momentul să privești dintr-o altă perspectivă. Nu renunța la ceea ce faci, ci întreabă-te unde este de fapt blocajul. Uneori, tot ce trebuie să faci e să te uiți un pic mai adânc – și să înveți să asculți ceea ce corpul nu spune direct, dar îți arată prin atitudine, prin rigiditate, prin tăcere.
Reflexoterapia funcționează. Dar funcționează cel mai bine într-un corp care e pregătit să o primească. Iar pentru asta, poate că primul pas e să te întâlnești cu acest mușchi uitat – iliopsoasul – și să începi să lucrezi cu adevărat holistic, din interior spre exterior.